Date generale despre comuna Oșorhei

Scurt istoric

Istoria comunei Oşorhei a fost influenţată de aşezarea acesteia în apropierea oraşului Oradea. Primele atestări documentare ale satelor care alcătuiesc în prezent comuna Oşorhei datează din jurul anilor 1202-1203, făcând referire la Alparea, Cheriu şi Felcheriu. Mai târziu, în anul 1236, apar în diverse documente şi primele referinţe la satele Oşorhei şi Fughiu. In anul 1692, după înfrângerea turcilor, cetatea Oradea şi satele înconjurătoare – inclusiv teritoriul Oşorhei – au fost înglobate în Imperiul Habsburgic.

Așezare geografică și Organizare administrativă

Comuna Oşorhei este situată în partea centrală a judeţului Bihor, în cadrul Regiunii de Dezvoltare Nord – Vest. În Zona Metropolitană Oradea, comuna Oşorhei este amplasată în partea de sud-est, învecinându-se la nord cu comunele Ineu şi Paleu, la vest cu municipiul Oradea şi comuna Sînmartin, la sud cu comuna Hidişelu de Sus şi la est cu comunele Copăcelu şi Săcădat. Comuna Oşorhei s-a dezvoltat pe traseul drumului european E60 (DN1) şi a magistralei feroviare 300, fiind Strategia de dezvoltare locală a comunei OŞORHEI 9 situată la o distanţă de circa 9 km de municipiul Oradea.

Comuna Oşorhei se compune din cinci sate: Oşorhei (reşedinţa de comună), Fughiu, Alparea, Cheriu şi Felcheriu. Din acestea, satele care înregistrează cele mai mari ponderi ale populaţiei din totalul volumului demografic al comunei sunt Oşorhei şi Alparea.

Accesibilitate

Accesul în comuna Oşorhei se poate realiza prin intermediul drumului european E60 Bucureşti – Braşov – Sibiu – Cluj Napoca – Oradea – Borş. E60 (DN1) facilitează accesul în satul Oşorhei şi Fughiu, pentru a ajunge în Cheriu, Alparea şi Felcheriu fiind necesară urmarea altor trasee rutiere:

→ DJ 767E Oşorhei – Alparea – Chijic – Copăcel;

→ DC44 Fughiu – Husasău de Criş;

→ DC 86 Alparea – Felcheriu;

→ DC 54 Oradea – Cheriu – Felcheriu;

→ DC 238 Rontău – Cheriu.

În comuna Oşorhei se poate ajunge şi prin intermediul căilor feroviare, localitatea fiind traversată de Magistrala Feroviară 300 care leagă municipiul Bucureşti de comuna Borş, prin Braşov, Mediaş, Cluj-Napoca. Distanţa aproximativă până la Aeroportul Internaţional Oradea este de 15,5 km.

Suprafață și Relief

Suprafaţa totală a comunei Oşorhei este de 64,92 km2, ocupând un procent de 8,6% din teritoriul Zonei Metropolitane Oradea. Cel mai întins sat de la nivel local este reşedinţa comunei – satul Oşorhei, dezvoltarea acesteia fiind favorizată de accesul facil. Comuna Oşorhei ocupă o suprafaţă de 0,9% din teritoriul judeţului Bihor.

Relieful comunei Oşorhei este situată pe cursul Crişului Repede, într-o zonă deluroasă, aflată în prelungirea Munţilor Apuseni. La o altitudine medie de 126 m deasupra nivelului mării, Oşorheiul se găseşte la deschiderea Văii Crişului Repede spre câmpie, într-o zonă de contact între prelungirile Munţilor Apuseni şi Câmpia Banato-Crişană, arie de trecere de la relieful deluros (Dealurile Vestice, Dealurile Oradiei) către cel de câmpie. Culoarul Crişului Repede face parte din Dealurile şi Depresiunea Crişului Repede. Cu excepţia măgurilor din fâşia îngustă de roci calcaroase triasice din marginea de Sud – Est, întreaga unitate este sculptată în roci sedimentare neogene şi cuaternare (mai friabile).

Climă și Resurse naturale

Clima în comuna Oşorhei este determinată de Vânturile de Vest, fiind aşadar o climă temperat continentală, cu o temperatură medie anuală de 10,3°C. Temperatura medie pentru luna iulie este de 21°C, în timp ce în ianuarie se înregistrează o medie de -1,7 °C. Precipitaţiile înregistrează o medie anuală de 585,4 mm, destul de ridicată pentru o zonă de câmpie similară.

Fondul funciar din comuna Oşorhei are o utilizare preponderent agricolă, 65,4% din suprafaţa totală a localităţii reprezentând terenuri agricole. Din suprafaţa agricolă, 66,3% este teren arabil, 23% sunt păşuni, 15,4% fâneţe, 0,5% sunt livezi, vii şi pepiniere pomicole şi viticole.În partea de sud a comunei există o suprafaţă destul de ridicată de fond forestier, lângă satele Felcheriu, Cheriu şi Alparea întâlnindu-se păduri ce totalizează circa 1200 ha.

Oșorhei